Perspective oficiale

Industria turismului reclamă haos administrativ în dezbaterea noilor reguli de clasificare

Industria turismului reclamă haos administrativ în dezbaterea noilor reguli de clasificare

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), membru fondator al Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România,  susține că procesul de consultare privind actualizarea normelor de clasificare turistică a fost compromis încă din faza inițială, din cauza lipsei unui dialog real cu industria și a modului defectuos în care a fost gestionată dezbaterea publică.

Reprezentanții FPTR afirmă că organizația a transmis oficial un memoriu către registratura Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în care a semnalat încă de la debutul procedurii că dezbaterea riscă să devină un simplu exercițiu formal, fără consultare autentică și fără o analiză serioasă a impactului economic asupra industriei.

Potrivit patronatelor din turism, temerile exprimate de industrie s-au confirmat pe parcursul consultărilor, care au fost marcate de tensiuni, lipsă de coerență administrativă și ignorarea repetată a observațiilor formulate de mediul economic.

„Ceea ce trebuia să fie un proces profesionist de modernizare legislativă s-a transformat într-un simulacru de consultare și într-un spectacol administrativ care a afectat grav încrederea industriei în acest demers”, transmit reprezentanții FPTR.

FPTR consideră că actuala echipă administrativă implicată în coordonarea proiectului și-a compromis credibilitatea în relația cu industria ospitalității și solicită conducerii ministerului analizarea responsabilităților administrative, precum și înlocuirea funcționarilor care au gestionat defectuos acest proces.

FPTR avertizează că adoptarea unor norme insuficient fundamentate și neadaptate realităților economice ale sectorului poate genera blocaje administrative, costuri disproporționate și afectarea investițiilor din turism.